Se afișează postările cu eticheta Întâlniri ale fotoclubului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Întâlniri ale fotoclubului. Afișați toate postările

sâmbătă, 31 mai 2014

duminică, 24 octombrie 2010

Hronicul de la Măldăreşti

În urmă cu patru secole boierii Măldărescu îşi construiau aici prima locuinţă fortificată. Cealaltă „culă” din alcătuirea Complexul Muzeal Măldăreşti este datată 1827, ulterior fiind locuită de I.G. Duca, personaj notabil al istoriei României moderne.

În acest spaţiu s-a desfăşurat week-end-ul fotografic anunţat în articolul anterior al blog-ului (ţinut aici de Fotoclubul „Floarea de colţ” din Râmnicu-Vâlcea), şi încerc să spicuiesc câte ceva din derularea acestei a doua micro-tabere pe teme istorice din toamna vă leato 2010.

Echipa ajunge la destinaţie pe la ora 9 şi jumate, şi – cum lumina dimineţii încă este incitantă – mai toţi membrii încep să-şi clănţăne aparatele foto înainte de a-şi rezolva problema cazării. (Apropo de cazare, complexul muzeal are lângă casa memorială Duca şi o astfel de facilitate pentru turişti.) Tot din prima „gustăm” şi din frigul neaşteptat de aspru, aşa că mai avem un motiv să fim activi. Facem deci fotografii exterioare ale celor două cule, ale „acareturilor” alcătuind aşezământul, inclusiv livada şi parcul.
Între timp se rezolvă şi chestiunea cazării şi avem primul răgaz de discuţii în grup. Deşi aceste prime „topicuri” sunt diverse, cel mai mult polarizează „verbele” domnul Laurenţiu Mărgineanu, care e legat destinamente (pot crea acest adverb?) de muzeul de aici, şi care ne atrage prin multele spuse.

Pe la ora 11 domnul Traian Ţuglui – curatorul muzeului – ne aduce cheile culelor şi deschide ochilor noştrii (naturali şi artificiali) uşile către nodul acesta de istorie. Redevenim brusc activi: fiind vorba de fotografii de interior fiecare membru al echipei e însoţit de trepied, aşa că invadăm clădirile ca nişte miriapozi în mediul propriu. („Miriapozi cu cinci picioare?!” Cititorul ar avea aici dreptul să se mire sceptic. Dar cronicarul nu găsi ceva mai bun pentru a sugera vivacitatea mişcării. Că, deh!, ştiţi cum zice miriapodul: „eu când merg, merg!”.) Probabil că eficienţa la fotografierea de interioare muzeale ne vine şi din experienţa de acum o lună, când am campat la complexul memorial Bălceascu. Printre potriviri de timpi de expunere leneşi şi căutări de unghiri avantajoase (prilej şi de o socializare productivă, pentru că-i totuşi dificil să nu ne incomodăm în spaţiul interior al locuinţelor fortificate) aflăm de la cei doi ghizi diverse detalii şi aspecte interesante. Avem astfel şansa nu doar să înţelegem acele vremuri, acele organizări sociale, ci şi să apreciem efortul deosebit al muzeografilor vâlceni în a le reconstitui. Dăruire şi profesionalism din care am vrea să ne inspirăm...

După ora 14 ne retragem pentru masa de prânz, pe care o aşternem în aer liber; aer care între timp s-a încălzit suficient pentru a ne îmbia să stăm afară. E frig pentru perioada aceasta din an, însă aerul curat şi lumina jucându-se printre frunzele din parcul complexului alcătuiesc o atmosferă plăcută. Plăcute sunt şi bucatele şi discuţiile noastre de la masă. Mai aflăm una-alta despre istoria locurilor, mai analizăm ce şi cum tocmai fotografiarăm. Discutăm şi despre aparatură, ce camare foto sau ce obiective am visa/putea să ne cumpărăm, ce accesorii, etc.
Pe la ora 16 o mică parte din membrii fotoclubului se retrage la Râmnicu-Vâlcea, iar cei rămaşi se împart în două echipe: una face un raid pe valea pârâului ce mărgineşte la răsărit complexul muzeal, în speranţa capturării de imagini interesante, cealaltă pleacă la Mănăsirea Horezu (preţ de vreo opt+opt kilometri) cu o speranţă similară.
Luminile înserării înlocuiesc benefic atmosfera clară de peste amiază.

Pe la ora şapte, când întunericul bate la poarta cerului, plănuim masa de seară. Pentru a ajuta coeziunea şi tim-bildingul grupului (sic!), cina se doreşte mai generoasă decât prânzul. Deci un prilej firesc pentru dialoguri pe diverse teme. (Diverse-diverse, dar liantul tot fotografia rămâne, fie că-i vorba de discuţii filosofice privind balanţa între estetică şi artă, fie că vorbim despre noutăţile pieţei de echipamente foto, fie că plănuim alte ture de fotografiere. Fie că fotografiem focul din curte pentru a studia „dezechilibrul balansului de alb”.)
Pe la ora opt răsare luna, ceea ce devine prilej de segregare: o parte din grup rămâne la bucătărie şi la foc, o alta pleacă cu trepiedele prin împrejurimi. (Sper totuşi ca disocierea să fi fost nu doar naturală, ci şi cumva suficient de „vocaţională” astfel încât să nu se fi simţit nimeni prea dezavantajat.)
Lângă culele istorice – şi sumbre acum în pustiul nopţii, asortat cu tenta romantică a lunii – echipa a doua îşi aşează trepiedele şi potriveşte setările corespunzătoare. Se aud vorbe. Jargon. „Ce timp foloseşti? Ai telecomandă? Cât ISO duce onorabil camera ta?” Dar suficient de şoptit pentru a nu deranja atmosfera. Destul de repede frigul nopţii – aderat duşmănos pe trepiede – face să ne gândim cu jind la căldura în care (munceşte dar şi) tăifăsuieşte cealaltă echipă.

Cam pe la ora nouă suntem cu toţii la masă. Probabil că aerul rece de peste zi (aer ca(m) de munte, în fond avem în zare masivul Buila), dar şi timpul lunguieţ trecut de la masa anterioară, au conspirat înspre liniştea din primele minute ale cinei. Mâncăm pentru stingerea foamei şi încălzirea trupului. Însă, după primul raid nimicitor asupra frigărilor, discuţiile încep a se înoda peste masă. Fotoclubul plănuieşte deja următoarea ieşire, pentru care detalii sunt de pus la punct. Apoi vorbim despre cursuri şi workshop-uri de fotografie (în tripla calitate de potenţiali furnizori, clienţi sau critici). Pe la orele zece încercăm să discutăm detalii privind salonul de fotografie pe care fotoclubul şi-a propus să-l organizeze în ianuarie, la Galeriile de Artă din Râmnicu-Vâlcea. Sunt cam prea multe detalii... aşa încât cronicarul se retrage pentru odihnă, mânat şi de ideea de a se trezi devreme pentru a trage câteva cadre înainte de răsăritul soarelui.

Da, la ora şapte, dimineaţa de duminică, luna este încă deasupra culei Duca. Este prezentă şi bruma. Frigul îngheaţă degetele pe trepied, aşa că nu-i timp de experimente prea rafinate. La ora opt şi jumătate, când cronicarul iese din nou – de data asta atras de lumina piezişă a soarelui prin aburul ce se ridică în livadă – află că alţii au fost mai harnici; că pe la ora cinci deja culeseseră stele...
Totuşi masa de dimineaţă se înfiripă greu, sincronizarea echipei e cam translucidă. Însă pentru cei care îşi ronţăie cafeaua/ceaiul în sala de mese se iveşte un prilej extraordinar: curatorul muzeului revine între noi; e matinal, are vervă; şi ne povesteşte o mulţime de chestii din istoria Măldărăştilor, care mai de care mai interesante. De la fapte înscrise oficialmente în istorie, până la aspecte mai sociale ale vieţii lor, şi până spre zilele noastre. Sunt atât de multe încât parcă ceaiu'-mi-e prea slab... (Mai ales că cei funcţionând pe bază de cafea par a reuşi să mai şi intervină, curioşi, în derularea muzeografului.) Povesteşte frumos domnul Traian. Ştie multe. La o parte dintre lucruri, mai ales la cele legate de gospodăria boierilor Măldărescu, a fost şi martor.

Ştiaţi despre legenda comorii? Despre cum localnicii găsesc un înscris vechi pe o piele de viţel, şi – fiind neştiutori de carte – se duc la judecătorul Duca? Şi astfel acesta află despre o comoară ascunsă de înaintaşii locului pentru a fi folosită pentru reconstrucţia bisericii? Şi că I.G. Duca găseşte comora şi chiar o foloseşte pentru scopul transmis peste timp? Cronicarul se mărturişeşte nu doar neştiutor, dar şi un pic copleşit de acest sublim. Dar au fost depănate şi multe altele.
Şi pentru toate – primire, găzduire, povestire – se cuvine să mulţimim acestui domn şi Muzeului Judeţean Vâlcea. Şi să sperăm că vom reveni în aceste locuri... Dacă nu mai tineri (ceea ce la nivel de echipă nu-i chiar imposibil), atunci măcar mai înţelepţi.






duminică, 19 septembrie 2010

Cronica mini-taberei foto de la Muzeul Nicolae Bălcescu

N-a fost vorbire concretă de istorie, deşi-mi imaginez că fiecare participant – zăbovind uneori (lângă trepied) prin conacul Bălceştilor sau prin interiorul Muzeului memorial Nicolae Bălcescu – a încercat să-şi dezgroape din memorie câte ceva despre mişcarea paşoptistă. Mai mult, timpul limitat avut la dispoziţie, pofta de experimente cu lumina şi de schimb de idei (fotoclubul nu se mai reunise de câteva luni), multitudinea de subiecte potenţiale din locaţie, ne-au diminuat şansele de citire detaliată a panourilor şi a pliantelor informative. Poate mai degrabă să fi avut succes în minţile noastre aspecte mai picante/speculative, precum faptul că Bălcescu a trăit tot cât Isus, sau faptul că a reuşit să scrie cartea sa (despre primul unificator al românilor) departe de sursele de documentare din ţară.

Deci! Fotoclubul Floarea-de-colţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Muzeului memorial Nicolae Bălcescu a organizat o tabără de creaţie fotografică, sub titulatura „Toamna la conac”. Şi astfel, sâmbătă, 18 septembrie, ne-am strâns acolo vreo paişpe pasionaţi de fotografie. Locaţia – situată în comuna Nicolae Bălcescu, la 26 de kilometri de Râmnicu-Vâlcea –, este un fost conac boieresc al familiei Bălcescu, acum funcţionând ca muzeu memorial. Curte boierească (cu acareturi dar şi cu parc de plimbare), clădire generoasă (renovată acum un secol), o bucată de pădure. Iată deci premise pentru o diversitate de provocări fotografice. Aşa că pe la ora zece, imediat după acomodarea cu locul, ne-am luat aparatele foto şi ne-am risipit prin conac de parcă s-ar fi dat „ordinul de împrăştire”. Majoritatea participanţilor a început cu fotografii exterioare (vremea înnorată permiţându-le cât de cât), vizând clădirea sau biserica din lemn de pe latura nordică a parcului, sau alte aspecte (macro, peisaje). În mod firesc, locul şi momentul au fost propice şi pentru diverse discuţii (tehnice sau sociale) şi pentru a face cunoştinţă cei care ne vedeam pentru prima oară. După un timp, s-a migrat în interioare, fie în clădirea muzeului-conac, fie în bisericuţa pomenită mai devreme. Aşa că a fost rost de trepiede şi de timpi lungi de expunere (şi de diafragme mai deschise). Camerele mobilate ale muzeului, dar şi exponatele din interioare ne-au atras atât prin propria lor valoare vizuală, cât şi prin motivaţia explicită: umila noastră recompensă faţă de gazde va consta dintr-o colecţie de fotografii folosibile în promovarea muzeului.
După vreo două ore de la debarcare s-a „sunat” adunarea: ne-am strâns într-o sală de consiliu a stabilimentului pentru a sta un pic de vorbă. A picat bine acest colocviu, că deja frenezia declanşărilor ne cam furase, iar sala respectivă oferea o răcoare potrivită momentului. Membrii fondatori ai fotoclubului ne-au povestit liber despre începuturi, ne-au arătat o serie de documente „istorice” (vorbim deja despre un sfert de veac de activitate!): pliante, invitaţii, cataloage, scrisori, etc. S-a discutat un pic şi despre viitorul „Florii-de-colţ”, despre planuri şi strategii, despre construirea web-site-ului, etc. Apoi, când discuţia s-a diluat, am revenit pe teren, focalizaţi în special pe interioare. Însă acum – probabil pentru că între timp s-au adunat destule cadre trase – am lucrat un pic mai relaxaţi.
Spre seară (după încă o serie de exterioare) o parte dintre cei prezenţi – pe care treburile personale nu-i învoiseră pentru ambele zile – au plecat spre casă. Din discuţii am aflat că erau mulţumiţi sau chiar încântaţi de această şedinţă foto.
Masa de seară a reunit grupul rămas pe chiar terasa-prispa conacului. Pe lângă bunătăţile mai mult sau mai puţin vegetariene, am aflat şi multe glume, multe discuţii despre diverse arte (fotografică, film), am încercat şi un pic de muzică interpretată ad-hoc la chitară. A fost cumva un prilej pentru a afla unii despre alţii şi dincolo de „F” sau de reguli de compoziţie... Iar când luna şi-a făcut apariţia deasupra conacului – să fi fost ora zece, zece şi – s-a dat semnalul pentru fotografia nocturnă. Deci, din nou trepiede, timpi lungi, discuţii în şoaptă despre haloul lunii.
De aici, şi din cauza oboselii scribului, firul cronicii se întrerupe până dimineaţa la ora 7, când perechea biped-triped face ocolul conacului în căutarea unor ipostaze mai deosebite ale celor văzute în prima zi. Pe la orele opt-nouă deja suntem toţi activaţi. Ziua începe cu ceai, cafea, gustare şi discuţii. Dialoguri cu subiecte diverse: de la cele tehnice, la cele deontologice (despre intimitatea persoanei surprinse sau portretizate, de exemplu), de la obiceiuri matinale particulare, la lejerităţi sociale.
Cei care mai au în minte subiecte neexploatate suficient în ajun pleacă într-o nouă şi ultimă tură foto.
În câteva ore vom pleca spre casele noastre. Majoritatea nerăbdători să vedem pe ecran de PC cum au ieşit cadrele alea ce păreau aşa de bune pe LCD-uri...
P.S. Mulţumiri speciale domnului director Nicolae Bănică-Ologu pentru condiţiile oferite, şi fără de care evenimentul nu ar fi fost posibil.



sâmbătă, 6 martie 2010

Întâlnirea de aseară, 5 martie 2010

Am convocat şedinţa de ieri pentru a clarifica un pic situaţia fotoclubului şi pentru a discuta un set de reguli care să ne guverneze viitoarele activităţi. A fost o întâlnire extrem de utilă şi s-a discutat punctual şi eficient. Am adoptat regulamentul, care fiind un document intern, nu îl voi publica pe acest blog. Regulamentul se află la domnul Ciobotaru şi poate fi cerut de fiecare membru al fotoclubului prin trimiterea unui e-mail cu această solicitare pe adresa de mail a fotoclubului. În felul acesta, putem actualiza şi lista de e-mailuri ale membrilor fotoclubului.

De asemenea, s-au făcut şi câteva modificări în conducerea Fotoclubului. Astfel, am dat curs dorinţei domnului Trestian Găvănescu de a deveni Preşedinte de Onoare al Fotoclubului, Ioan Ciobotaru este de ieri Preşedintele Fotoclubului, fiind sprijinit în mod direct de Consiliul Director, compus din Zaharia Dumitru, Cătălin Colniceanu şi Eugen Belivac.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Întâlnire 6 februarie

La întâlnirea de astăzi, s-a semnat de către participanţi procesul verbal de modificare a statutului, astfel Fotoclubul reluându-şi activitatea ca persoană juridică. S-a optat ca procesul verbal să conţină numai membri prezenţi, pentru a nu mai sta pe urmă să umblăm după semnături şi alte chestiuni de acest gen. Cei care astăzi nu au avut copii după bulentin, vă rog sa trimiteţi o copie pe adresa de mail a fotoclubului, în vederea definitivării procedurilor de la Judecătorie.

S-a discutat, pe alocuri, s-a vorbit şi mult pe lângă, însă, am reuşit să clarificăm şi din aspectele activităţii ulterioare a fotoclubului. Astfel, am stabilit ca activitatea de contabilitate să fie desfăşurată de doamna Elena Stănciulescu, care se va ocupa de toate problemele ce ţin de bani şi acte ale fotoclubului. Dânsa, lucrând la firma domnului Nimigeanu, va primi la sediul firmei BRAIN Services cotizaţiile lunare, în cuantum de 10 RON şi se va ocupa şi de relaţia cu banca.

De asemenea, pentru a avea o activitate eficientă, fără a ne pierde în detalii, se impune elaborarea unui regulament care trebuie să conţină un set de reguli pentru activitatea fotoclubului, precum şi procedura de admitere în fotoclub a noilor membri. Va trebui să avem o ierarhizare a membrilor pe două nivele, respectiv membri debutanţi, care nu au cunoştinţe în domeniul fotografiei şi al artei fotografice, dar care doresc să înveţe în cadrul fotoclubului şi manifestă bunăvoinţă în acest sens, precum şi membri cei care au deja un nivel al cunoştinţelor ce le poate permite participarea la expoziţii şi saloane de fotografie. Avem un palmares şi trebuie să ne ridicăm cel puţin la valoarea lui, dacă nu să îl depăşim.

Pentru expoziţia din 20 februarie, am optat în cele din urmă la printarea şi caşerarea lucrărilor pe plan local.
Lista finală a expozanţilor care au şi achitat contravaloarea printurilor este următoarea: Anca Băduţ, Mircea Băduţ, Eugeniu Belivac, Bobiţă Cătuşanu, Ioan Ciobotaru, Cătălin Colniceanu, Victor Dumitrescu, Zaharia Dumitru, Trestian Găvănescu, Laurenţiu Holerga, Cristian Lăzărescu, Siţa Lixandru, Cătălin Nimigeanu Claudiu Niţă şi Gabriel Ungureanu. Am stabilit de comun acord un preţ de vânzare a fotografiei de 50 de RON.

Nu am reuşit să stabilim însă modalitatea de prindere a lucrărilor de panourile de la River Plaza Mall, care sunt responsabilităţile fiecăruia în timpul vernisajului (pentru că la prima întâlnire am stabilit aceste responsabilităţi, dar din păcate cei care s-au oferit să le îndeplinească nu au mai dat niciun semn de atunci), să încropim un fel de comunicat de presă, să stabilim o oarecare ordine a desfăşurării evenimentului, dacă mai este necesară o întâlnire prealabilă acestei expoziţii. Vă aştept cu păreri şi sugestii, prin comentarii la această postare.

[Editare 8 februarie] Pentru cei care nu au putut veni la întâlnirea de sâmbătă a fotoclubului, pun aici link-ul către invitaţia la expoziţia din 20 februarie. Este un document Word care trebuie printat faţă/verso şi îndoit pe o treime din lungime. LINK (Valabilitatea acestui link este de 10 zile)

marți, 2 februarie 2010

Întâlnire sâmbătă, 6 februarie

În vederea pregătirii expoziţiei şi pentru a rezolva problemele legate de statutul fotoclubului, ne vom întâlni din nou, sâmbătă, 6 februarie, ora 9, la sediul Irina-Impex. Pentru a definitiva statutul Fotoclubului, îi rog pe cei care nu au adus copii după cărţile de identitate, să aducă aceste copii. Mâine, voi lua printurile afişelor şi voi duce 4 din aceste printuri la sediul River Plaza Mall, pentru a fi expuse. De asemenea, mâine voi face şi invitaţiile, pe care le voi aduce sâmbătă, să le aveţi la dispoziţie din timp pentru a le oferi cunoscuţilor.

[Editare 3 februarie] Afişele au fost printate şi au fost duse la River Plaza Mall, deci azi sau mâine vor fi afişate. De asemenea, tot astăzi, am reuşit să printez şi invitaţiile (vor fi cam 12 invitaţii de expozant).

[Editare 5 februarie ] A fost definitivată şi lista expozanţilor, rescpectiv, cei care au trimis lucrări în termenul limită şi respectând cerinţele de printare la dimensiunea de 40x30 cm. Participanţii sunt:

1. Trestian Gavanescu
2. Zaharia Dumitru
3. Ioan Ciobotaru
4. Bobita Catusanu
5. Catalin Colniceanu
6. Cristian Lazarescu
7. Badut Anca
8. Badut Mircea
9. Eugen Belivac
10. Gabriel Ungureanu
11. Laurentiu Holerga
12. Catalin Nimigeanu
13. Sita Lixandru
14. Victor Dumitrescu
15. Claudiu Victor Nita

De asemenea, am aflat preţul de printare, caşerare, introducerea în passepartout şi înrămare cu ramă de aluminiu (aspect necesar, din spusele celor de la firma de printare). Preţul pe fotografie, toate serviciile enumerate mai sus incluse, este de 38 RON, deci 152 RON/portofoliul de 4 lucrări. Vă rog, să aduceţi banii la întâlnirea de mâine, pentru a putea să lansăm comanda, deoarece sunt necesare 5 zile până ne vin fotografiile printate.

De asemenea, preţul printării afişelor a fost de 200 RON, asta însemnând câte 14 RON de participant. Afişele au fost plătite de mine, urmând să îmi recuperez banii la şedinţa de mâine.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Întâlnire 30 ianuarie 2010

Astăzi, la ora 9.00, aşa cum era stabilit, ne-am întâlnit la la sediul gazdei noastre, domnul Zaharia Dumitru şi am mai rezolvat din problemele legate de fotoclub. Astfel:

1. S-a semnat procesul verbal de modificare a statutului şi s-a stabilit o cotizaţie lunară, în sumă de 10 RON/lună, pe care fiecare membru trebuie să o plătească. Această cotizaţie este necesară cheltuielilor fotoclubului: plata unui contabil, chiria spaţiilor unor viitoare expoziţii etc. Din cotizaţia fotoclubului nu se vor cheltui bani în scopuri personale, cum ar fi pentru printarea lucrărilor, taxe de concurs, cheltuieli de expediere a lucrărilor etc. Aceste cheltuieli vor fi suportate de fiecare persoană în parte.
De asemenea, îi rog pe cei care nu au putut veni astăzi, să îl contactaţi pe domnul Ciobotaru, la adresa de e-mail a fotoclubului (fotoclubulfloareadecolt@yahoo.com) pentru a semna procesul verbal de modificare a Statutului şi pentru a-i da o copie după buletin.

2. În legătură cu expoziţia din data de 20 februarie 2010, s-a făcut lista de expozanţi. Aceasta este:

1. Trestian Găvănescu
2. Ioan Ciobotaru
3. Siţa Lixandru
4. Gabriel Ungureanu
5. Cătălin Nimigeanu
6. Cătălin Colniceanu
7. Bobiţă Cătuşanu
8. Eugeniu Belivac
9. Dumitru Zaharia
10. Cristian Lăzărescu
11. Mircea Băduţ
12. Laurenţiu Holerga
13. Laurenţiu Bănuţ
14. Anca Băduţ
15. Daniel Ilinca
16. Paul Balanca
17. Gabriela Statie
18. Alex Andrei Moise

Lista nu este închisă. Dacă cineva, care nu este pe listă, doreşte să expună, se poate înscrie postând un comentariu la această postare. De asemenea, cei care nu au reuşit să ajungă la întâlnirea de astăzi, pot să trimită lucrările (în total 4) în format electronic, până pe data de 2 februarie, folosind serviciul de transfer fişiere http://www.transfer.ro/ . La destinatar, vă rog să completaţi adresa de e-mail a lui Cristian Lăzărescu: cristian_lazarescu2004@yahoo.com, lucrările trebuind să aibă cerinţele de mai jos. Pe data de 3 februarie, lucrările vor fi trimise la Bucureşti pentru tipărire, caşerare şi ataşare a passepartout-ului.

S-a stabilit ca formatul fotografiei să fie următorul: fişierul să fie cu extensia TIFF, printul va avea 30x40 cm şi va fi făcut pe hârtie mată (satinată), se va ataşa un passepartout de 5cm, având o nuanţă neutră, gri petrol. Fotografia în format digital trebuie să nu aibă ramă editată in Photoshop şi nici să nu fie semnate, deoarece prin aplicarea passepartout-ului rama digitală nu îşi mai are rost şi fiecare expozant va beneficia de un spaţiu propriu, iar numele său va fi scris pe o etichetă, la fel cum am procedat la expoziţia de la Winmarkt Cozia.

De asemenea, s-a stabilit ca vernisajul expoziţiei să aibă loc sâmbătă, 20 februarie 2010, ora 18.00, la etajul I al River Plaza Mall.

Împreună cu Cătălin Colniceanu, vom face afişul expoziţiei şi invitaţiile, iar sâmbătă, 6 februarie 2010, ne vom întâlni din nou, pentru a intra în posesia invitaţiilor. Este necesară şi această întâlnire pentru a avea timp suficient să dăm invitaţiile cunoscuţilor.

3. Lucrările de la Winamarkt Cozia vor fi date jos de pe simeze, joi, 11 februarie. Pentru a vă ridica lucrările, am stabilit să ne întâlnim pe data de 11 februarie, ora 18.00, la locul expoziţiei.