duminică, 19 septembrie 2010

Cronica mini-taberei foto de la Muzeul Nicolae Bălcescu

N-a fost vorbire concretă de istorie, deşi-mi imaginez că fiecare participant – zăbovind uneori (lângă trepied) prin conacul Bălceştilor sau prin interiorul Muzeului memorial Nicolae Bălcescu – a încercat să-şi dezgroape din memorie câte ceva despre mişcarea paşoptistă. Mai mult, timpul limitat avut la dispoziţie, pofta de experimente cu lumina şi de schimb de idei (fotoclubul nu se mai reunise de câteva luni), multitudinea de subiecte potenţiale din locaţie, ne-au diminuat şansele de citire detaliată a panourilor şi a pliantelor informative. Poate mai degrabă să fi avut succes în minţile noastre aspecte mai picante/speculative, precum faptul că Bălcescu a trăit tot cât Isus, sau faptul că a reuşit să scrie cartea sa (despre primul unificator al românilor) departe de sursele de documentare din ţară.

Deci! Fotoclubul Floarea-de-colţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Muzeului memorial Nicolae Bălcescu a organizat o tabără de creaţie fotografică, sub titulatura „Toamna la conac”. Şi astfel, sâmbătă, 18 septembrie, ne-am strâns acolo vreo paişpe pasionaţi de fotografie. Locaţia – situată în comuna Nicolae Bălcescu, la 26 de kilometri de Râmnicu-Vâlcea –, este un fost conac boieresc al familiei Bălcescu, acum funcţionând ca muzeu memorial. Curte boierească (cu acareturi dar şi cu parc de plimbare), clădire generoasă (renovată acum un secol), o bucată de pădure. Iată deci premise pentru o diversitate de provocări fotografice. Aşa că pe la ora zece, imediat după acomodarea cu locul, ne-am luat aparatele foto şi ne-am risipit prin conac de parcă s-ar fi dat „ordinul de împrăştire”. Majoritatea participanţilor a început cu fotografii exterioare (vremea înnorată permiţându-le cât de cât), vizând clădirea sau biserica din lemn de pe latura nordică a parcului, sau alte aspecte (macro, peisaje). În mod firesc, locul şi momentul au fost propice şi pentru diverse discuţii (tehnice sau sociale) şi pentru a face cunoştinţă cei care ne vedeam pentru prima oară. După un timp, s-a migrat în interioare, fie în clădirea muzeului-conac, fie în bisericuţa pomenită mai devreme. Aşa că a fost rost de trepiede şi de timpi lungi de expunere (şi de diafragme mai deschise). Camerele mobilate ale muzeului, dar şi exponatele din interioare ne-au atras atât prin propria lor valoare vizuală, cât şi prin motivaţia explicită: umila noastră recompensă faţă de gazde va consta dintr-o colecţie de fotografii folosibile în promovarea muzeului.
După vreo două ore de la debarcare s-a „sunat” adunarea: ne-am strâns într-o sală de consiliu a stabilimentului pentru a sta un pic de vorbă. A picat bine acest colocviu, că deja frenezia declanşărilor ne cam furase, iar sala respectivă oferea o răcoare potrivită momentului. Membrii fondatori ai fotoclubului ne-au povestit liber despre începuturi, ne-au arătat o serie de documente „istorice” (vorbim deja despre un sfert de veac de activitate!): pliante, invitaţii, cataloage, scrisori, etc. S-a discutat un pic şi despre viitorul „Florii-de-colţ”, despre planuri şi strategii, despre construirea web-site-ului, etc. Apoi, când discuţia s-a diluat, am revenit pe teren, focalizaţi în special pe interioare. Însă acum – probabil pentru că între timp s-au adunat destule cadre trase – am lucrat un pic mai relaxaţi.
Spre seară (după încă o serie de exterioare) o parte dintre cei prezenţi – pe care treburile personale nu-i învoiseră pentru ambele zile – au plecat spre casă. Din discuţii am aflat că erau mulţumiţi sau chiar încântaţi de această şedinţă foto.
Masa de seară a reunit grupul rămas pe chiar terasa-prispa conacului. Pe lângă bunătăţile mai mult sau mai puţin vegetariene, am aflat şi multe glume, multe discuţii despre diverse arte (fotografică, film), am încercat şi un pic de muzică interpretată ad-hoc la chitară. A fost cumva un prilej pentru a afla unii despre alţii şi dincolo de „F” sau de reguli de compoziţie... Iar când luna şi-a făcut apariţia deasupra conacului – să fi fost ora zece, zece şi – s-a dat semnalul pentru fotografia nocturnă. Deci, din nou trepiede, timpi lungi, discuţii în şoaptă despre haloul lunii.
De aici, şi din cauza oboselii scribului, firul cronicii se întrerupe până dimineaţa la ora 7, când perechea biped-triped face ocolul conacului în căutarea unor ipostaze mai deosebite ale celor văzute în prima zi. Pe la orele opt-nouă deja suntem toţi activaţi. Ziua începe cu ceai, cafea, gustare şi discuţii. Dialoguri cu subiecte diverse: de la cele tehnice, la cele deontologice (despre intimitatea persoanei surprinse sau portretizate, de exemplu), de la obiceiuri matinale particulare, la lejerităţi sociale.
Cei care mai au în minte subiecte neexploatate suficient în ajun pleacă într-o nouă şi ultimă tură foto.
În câteva ore vom pleca spre casele noastre. Majoritatea nerăbdători să vedem pe ecran de PC cum au ieşit cadrele alea ce păreau aşa de bune pe LCD-uri...
P.S. Mulţumiri speciale domnului director Nicolae Bănică-Ologu pentru condiţiile oferite, şi fără de care evenimentul nu ar fi fost posibil.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu