duminică, 24 octombrie 2010

Hronicul de la Măldăreşti

În urmă cu patru secole boierii Măldărescu îşi construiau aici prima locuinţă fortificată. Cealaltă „culă” din alcătuirea Complexul Muzeal Măldăreşti este datată 1827, ulterior fiind locuită de I.G. Duca, personaj notabil al istoriei României moderne.

În acest spaţiu s-a desfăşurat week-end-ul fotografic anunţat în articolul anterior al blog-ului (ţinut aici de Fotoclubul „Floarea de colţ” din Râmnicu-Vâlcea), şi încerc să spicuiesc câte ceva din derularea acestei a doua micro-tabere pe teme istorice din toamna vă leato 2010.

Echipa ajunge la destinaţie pe la ora 9 şi jumate, şi – cum lumina dimineţii încă este incitantă – mai toţi membrii încep să-şi clănţăne aparatele foto înainte de a-şi rezolva problema cazării. (Apropo de cazare, complexul muzeal are lângă casa memorială Duca şi o astfel de facilitate pentru turişti.) Tot din prima „gustăm” şi din frigul neaşteptat de aspru, aşa că mai avem un motiv să fim activi. Facem deci fotografii exterioare ale celor două cule, ale „acareturilor” alcătuind aşezământul, inclusiv livada şi parcul.
Între timp se rezolvă şi chestiunea cazării şi avem primul răgaz de discuţii în grup. Deşi aceste prime „topicuri” sunt diverse, cel mai mult polarizează „verbele” domnul Laurenţiu Mărgineanu, care e legat destinamente (pot crea acest adverb?) de muzeul de aici, şi care ne atrage prin multele spuse.

Pe la ora 11 domnul Traian Ţuglui – curatorul muzeului – ne aduce cheile culelor şi deschide ochilor noştrii (naturali şi artificiali) uşile către nodul acesta de istorie. Redevenim brusc activi: fiind vorba de fotografii de interior fiecare membru al echipei e însoţit de trepied, aşa că invadăm clădirile ca nişte miriapozi în mediul propriu. („Miriapozi cu cinci picioare?!” Cititorul ar avea aici dreptul să se mire sceptic. Dar cronicarul nu găsi ceva mai bun pentru a sugera vivacitatea mişcării. Că, deh!, ştiţi cum zice miriapodul: „eu când merg, merg!”.) Probabil că eficienţa la fotografierea de interioare muzeale ne vine şi din experienţa de acum o lună, când am campat la complexul memorial Bălceascu. Printre potriviri de timpi de expunere leneşi şi căutări de unghiri avantajoase (prilej şi de o socializare productivă, pentru că-i totuşi dificil să nu ne incomodăm în spaţiul interior al locuinţelor fortificate) aflăm de la cei doi ghizi diverse detalii şi aspecte interesante. Avem astfel şansa nu doar să înţelegem acele vremuri, acele organizări sociale, ci şi să apreciem efortul deosebit al muzeografilor vâlceni în a le reconstitui. Dăruire şi profesionalism din care am vrea să ne inspirăm...

După ora 14 ne retragem pentru masa de prânz, pe care o aşternem în aer liber; aer care între timp s-a încălzit suficient pentru a ne îmbia să stăm afară. E frig pentru perioada aceasta din an, însă aerul curat şi lumina jucându-se printre frunzele din parcul complexului alcătuiesc o atmosferă plăcută. Plăcute sunt şi bucatele şi discuţiile noastre de la masă. Mai aflăm una-alta despre istoria locurilor, mai analizăm ce şi cum tocmai fotografiarăm. Discutăm şi despre aparatură, ce camare foto sau ce obiective am visa/putea să ne cumpărăm, ce accesorii, etc.
Pe la ora 16 o mică parte din membrii fotoclubului se retrage la Râmnicu-Vâlcea, iar cei rămaşi se împart în două echipe: una face un raid pe valea pârâului ce mărgineşte la răsărit complexul muzeal, în speranţa capturării de imagini interesante, cealaltă pleacă la Mănăsirea Horezu (preţ de vreo opt+opt kilometri) cu o speranţă similară.
Luminile înserării înlocuiesc benefic atmosfera clară de peste amiază.

Pe la ora şapte, când întunericul bate la poarta cerului, plănuim masa de seară. Pentru a ajuta coeziunea şi tim-bildingul grupului (sic!), cina se doreşte mai generoasă decât prânzul. Deci un prilej firesc pentru dialoguri pe diverse teme. (Diverse-diverse, dar liantul tot fotografia rămâne, fie că-i vorba de discuţii filosofice privind balanţa între estetică şi artă, fie că vorbim despre noutăţile pieţei de echipamente foto, fie că plănuim alte ture de fotografiere. Fie că fotografiem focul din curte pentru a studia „dezechilibrul balansului de alb”.)
Pe la ora opt răsare luna, ceea ce devine prilej de segregare: o parte din grup rămâne la bucătărie şi la foc, o alta pleacă cu trepiedele prin împrejurimi. (Sper totuşi ca disocierea să fi fost nu doar naturală, ci şi cumva suficient de „vocaţională” astfel încât să nu se fi simţit nimeni prea dezavantajat.)
Lângă culele istorice – şi sumbre acum în pustiul nopţii, asortat cu tenta romantică a lunii – echipa a doua îşi aşează trepiedele şi potriveşte setările corespunzătoare. Se aud vorbe. Jargon. „Ce timp foloseşti? Ai telecomandă? Cât ISO duce onorabil camera ta?” Dar suficient de şoptit pentru a nu deranja atmosfera. Destul de repede frigul nopţii – aderat duşmănos pe trepiede – face să ne gândim cu jind la căldura în care (munceşte dar şi) tăifăsuieşte cealaltă echipă.

Cam pe la ora nouă suntem cu toţii la masă. Probabil că aerul rece de peste zi (aer ca(m) de munte, în fond avem în zare masivul Buila), dar şi timpul lunguieţ trecut de la masa anterioară, au conspirat înspre liniştea din primele minute ale cinei. Mâncăm pentru stingerea foamei şi încălzirea trupului. Însă, după primul raid nimicitor asupra frigărilor, discuţiile încep a se înoda peste masă. Fotoclubul plănuieşte deja următoarea ieşire, pentru care detalii sunt de pus la punct. Apoi vorbim despre cursuri şi workshop-uri de fotografie (în tripla calitate de potenţiali furnizori, clienţi sau critici). Pe la orele zece încercăm să discutăm detalii privind salonul de fotografie pe care fotoclubul şi-a propus să-l organizeze în ianuarie, la Galeriile de Artă din Râmnicu-Vâlcea. Sunt cam prea multe detalii... aşa încât cronicarul se retrage pentru odihnă, mânat şi de ideea de a se trezi devreme pentru a trage câteva cadre înainte de răsăritul soarelui.

Da, la ora şapte, dimineaţa de duminică, luna este încă deasupra culei Duca. Este prezentă şi bruma. Frigul îngheaţă degetele pe trepied, aşa că nu-i timp de experimente prea rafinate. La ora opt şi jumătate, când cronicarul iese din nou – de data asta atras de lumina piezişă a soarelui prin aburul ce se ridică în livadă – află că alţii au fost mai harnici; că pe la ora cinci deja culeseseră stele...
Totuşi masa de dimineaţă se înfiripă greu, sincronizarea echipei e cam translucidă. Însă pentru cei care îşi ronţăie cafeaua/ceaiul în sala de mese se iveşte un prilej extraordinar: curatorul muzeului revine între noi; e matinal, are vervă; şi ne povesteşte o mulţime de chestii din istoria Măldărăştilor, care mai de care mai interesante. De la fapte înscrise oficialmente în istorie, până la aspecte mai sociale ale vieţii lor, şi până spre zilele noastre. Sunt atât de multe încât parcă ceaiu'-mi-e prea slab... (Mai ales că cei funcţionând pe bază de cafea par a reuşi să mai şi intervină, curioşi, în derularea muzeografului.) Povesteşte frumos domnul Traian. Ştie multe. La o parte dintre lucruri, mai ales la cele legate de gospodăria boierilor Măldărescu, a fost şi martor.

Ştiaţi despre legenda comorii? Despre cum localnicii găsesc un înscris vechi pe o piele de viţel, şi – fiind neştiutori de carte – se duc la judecătorul Duca? Şi astfel acesta află despre o comoară ascunsă de înaintaşii locului pentru a fi folosită pentru reconstrucţia bisericii? Şi că I.G. Duca găseşte comora şi chiar o foloseşte pentru scopul transmis peste timp? Cronicarul se mărturişeşte nu doar neştiutor, dar şi un pic copleşit de acest sublim. Dar au fost depănate şi multe altele.
Şi pentru toate – primire, găzduire, povestire – se cuvine să mulţimim acestui domn şi Muzeului Judeţean Vâlcea. Şi să sperăm că vom reveni în aceste locuri... Dacă nu mai tineri (ceea ce la nivel de echipă nu-i chiar imposibil), atunci măcar mai înţelepţi.






2 comentarii:

  1. Salut! Cine administreaza blogul? Foarte fain! Am sa incerc sa va urmaresc si sa va si ajut, daca e posibil si nu e deranj. A. Pana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut si multumiri pentru sprijin! La administrare suntem Victor Dumitrescu si subsemnatul.
    Pentru detalii, te rog sa ne contactezi pe adresa de e-mail a fotoclubului

    RăspundețiȘtergere