joi, 6 septembrie 2018

Times in between

Acum, la un alt inceput de an universitar (2018-2019), ia te uita tocmai peste ce am dat...


Ideas from Bill Jay (r.i.p.)

I appreciate photographs which celebrate harmony. I don't particularly want to look at chaos. I see enough of that at home.

A critic is someone who owns a car, but has nowhere to go.

Studying photography at a univresity is like learning about women from Planned Parenthood Magazine.

Exhibiting your own art-photographs is a form or psychic incest.

Evolution in action: First, God said "Let there be light". Then He created two nude models. Next, we have the photographers.

The role of the critic is to wait until the battle is over, then wander across the field putting the wounded out of their misery.

There is not much difference between the photographer and the snapshooter; it is the difference between seeing and identifying.

Blaming your equipment is like saying that marriage causes divorce.

Critical theory is like vivisection. It's an ugly act and it kills the subject.

There are two essential guides for becoming a photographer. A camera is desirable but not essential. No one knows what the second one is.


Exemplu de eseu motivational
(dupa un model NYIP - notite initiale, de prin anul 2000)

Nu pot spune ca ma dau in vint dupa chestia asta, dar am inceput, de foarte demult, sa iau notite... decind mi-am dat seama ca uit aproape totul si aproape instantaneu, deoarece, fie vorba intre noi, chiar daca nu ti-a fost formal diagnosticata fuga de idei ca manifestare schizoida preponderenta, totusi nu te poate interesa chiar fiecare fleac de pe lumea asta, nu-i asa? Decind am realizat ca uit atit de repede, am indragit fotografia si mai mult, pentru facilizarea consemnarii lucrurilor complexe in modalitati extrem de simple, recurgind, pe linga alfabet, la intreaga simbolistica prezentata cu altruism de mediul inconjurator. Notitele au fost si sint arhivate, nu numai pentru scopul nemijlocit imediat, de a ingheta timpul, ci si pentru a documenta serios, in fond, pentru a ma putea descurca optim in anumite situatii narative, dorite sau nedorite. Asta a fost mai la inceput, pe vremea cind nu stiam inca sa iau notite ca lumea... nici acum nu pot afirma ca stiu, dar pot spune, cu mina pe inima, ca pot lua notite mai bine decit altadata. Mi-aduc aminte ca am fost deosebit de incintat de felul in care NYIP isi incepea faimosul curs... scump al dracului... furtunos, partinic, cu aplomb, cu siguranta si cu neobrazarea unui titlu la care rivnea mai toata lumea, desi nimeni nu stia precis de ce. Odata cu ruperea zagazurilor informationale, ca orice organism care s-a bazat in primul rind pe restrictionarea si pe conditionarea eliberarii informatiei, onorabila institutie a inceput s-o cam puna rapid de mamaliga, iar in prezent este la un nivel sub-falimentar, nu stiu daca din punct de vedere financiar, dar, in mod hotarit, ca nivel cultural si ca tinuta... nu ca ar fi avut cine stie ce tinuta academica. Orice lucru are un inceput, care duce la... un nou inceput. Din toata nostalgia, ceva a ramas am sa incerc sa invoc motivatiile destul de sforaitoare ale anului 1985, citind din volumul de bun-venit, cuvintul adresat cursantilor de catre, pe atunci tinarul, Don Sheff: "Incepem prin a indragi o "jucarica de pozat" si terminam prin a ne indragosti de insasi arta fotografica". Este desigur o afirmatie plina de emfaza, susceptibila criticilor sau adaptarilor de tot felul, dar nu avem absolut nici un motiv sa nu o luam de "buna"... cel putin pentru "inceputuri".

De-aici incolo, din pacate sau din fericire, drumurile noastre (al meu si al NYIP) se despart. Prin declaratia de principii, onorabilul director afirma ca a fi devenit "fotograf" ar inseamna cel putin ca "fotografia te-a implicat in intreaga lume din jurul tau", ca "fotografia ti-a furnizat hrana sufleteasca si o piine buna de pus pe masa" si ca "fotografia te-a inzestrat pentru a observa conditia umana si pentru a inregistra parada de evenimente omenesti"... Sint afirmatii dure, adevarate, dar nu tocmai compatibile cu conditia mea, de hobby-ist fotograf: avind un hobby, permitindu-ti deci o activitate placuta si total dezinteresata material, implica intii si-ntii a avea deja asigurata o piine bunicica pe masa, a fi deja implicat solid in lumea inconjuratoare, fiindca ai rezervat timp si ai avut dispozitie sa scormonesti, sa observi si sa inregistrezi nemijlocit, nu numai conditia umana, ci si alte evenimente ale mediulul in care traiesti. Si ai facut asta fiindca deja asa esti tu, nu fiindca fotografia te face sa fii asa. Fotografia, luata la modul serios, te poate educa (tehnic si estetic) sa alegi cum sa prezinti altora ceea ce observi, nu musai cu scopul de a vinde, ci pur si simplu fiindca asa simti ca e bine sa "semnalizezi" inter-omeneste. Intre altele, din punctul de vedere al hobby-istului, fotografia te poate determina sa citesti si sa aprofundezi stiintele si artele vizuale, fara insa a dori sa capeti vreun certificat de absolvire, fara a-ti masura nivelul de cunostinte si a te evalua comparativ cu standarde stupide, ci doar din setea permanenta de a te lamuri, in primul rind despre "cum?". In consecinta, hobby-istii fotografi sint niste persoane foarte incomode pentru fotografii profesionisti, niste pragmatici prin devenire si conditie, e simplu ca lumina zilei. Notitele mele sint gratis si nu sint adresate nicidecum lor, ci celor care sint pe cale sa-si cristalizeze chemarea catre fotografie, celor care vor sa se lamureasca onest daca aceasta activitate le este potrivita sau nu si, eventual, in ce mod anume li se potriveste. Insemnarile cuprind activitati concrete bazate pe principii, reguli si legi menite NU sa te invete sa devii un fotograf "mai bun", asa cum pretinde, cu falsa modestie, mai orice scoala de fotografie, in schimbul unei sume ridicole de bani, ci sa te faca pur si simplu sa alegi cum sa-ti petreci timpul liber intr-un mod, cred eu, mai placut, pornind de la ipoteza fiziologica nesimplificatoare ca, atunci cind intelegi un lucru, ai sansele cele mai mari sa-ti si placa foarte mult. In consecinta, critica si comentariile nu isi au sensul, consemnarile referindu-se exclusiv la timpul deja trecut, la modul la care nu se mai poate face nimic, nu se mai pot adauga sau extrage amanunte. Notele cel mult se pot preta la schimburi de opinie intre cei care le citesc, la discutii care pe mine nu au cum sa ma determine la vreo actiune, fiindca, in fond si la urma urmei, eu nu fac decit sa transmit. Demersul NYIP este totusi demn de tot interesul si de toata lauda. Acesta este motivul pentru care l-am si ales, dintre atitea surse informationale, ca principala referinta si am sa-i urmaresc oarecum liniile directoare. In continuare, inainte de a trece mai departe, am incerc sa-i talmacesc frumosul eseu introductiv, cum ma pricep eu mai bine, adaptindu-l in cuvinte putine si in imagini proprii simple, pe romaneste, la o intelegere, sper eu, cit se poate de facila.

Va intrebati "de ce"?...

"... fiindca am vazut, cu ochii mei, cum incepe viata...

... fiindca am vazut, amarnic si mereu timpuriu, unde si cum se poate termina ea, intr-o clipita...
... fiindca am vazut cit rau poate concepe mintea omeneasca, cu meticulozitatea si cinismul cu care nu este in stare sa iubeasca...
... si cit de mult bine si frumos poate isca in suflet mina omului din... nimic...
... fiindca am vazut ca noaptea toate pisicile sint gri...
... si am vazut ca, in acelasi timp si secventa spatiala, visele noastre sint cu adevarat colorate si reale...
... fiindca astazi am vazut fiinte cunoscute peste drum de casa mea...
... si miine, le-am vazut apoi, in viata, peste alte mari si peste alte tari...
... fiindca m-am extaziat sincer la un zimbet prefacut, c-asa e jocul...
.. si am ramas mereu mut de deznadejde la vederea lacrimilor, chiar si fugitive...
... fiindca m-a induiosat inocenta pura...
... si m-a intaritat nestapinit sofisticarea naturala...
... fiindca am vazut trupul...
... si l-am vazut din nou...
... si inca iarasi...

... si am intrezarit corect sufletul glumind nepotolit, dar inca tinar si bun...
...si, si mai corect, pe cel scornit nebun, c-asa mi-e nevoia, ci nu voia...
... fiindca am vazut si am trait munca in mai toate aspectele ei...
... si binecuvintarea relaxarii, vremelnice sau pe furate...
... fiindca mi-a fost dat sa contemplu citeva dintre minunile naturii...
... si pe cele multe, ale omului...
... fiindca am ramas inmarmurit la vederea frumusetii umane...
... si fiindca m-a delectat vederea atitor lucruri minunate, mai mult decit perfecte...
... fiindca am reusit sa privesc realitatea...
... si sa cochetez apoi cu imaginatia...
... si fiindca am reusit sa depasesc cu mult ceea ce imi oferea privirea biologica, in timpul fiziologic al ei
si al meu...


... pentru toate motivele sfruntat exprimate, si pentru inca altele, descriptibile in alte mii de cuvinte, am indragit fotografia". Pentru toate acestea si pentru faptul ca vreau sa impart cu voi toti tot ceea ce mi-a impresionat vederea, perceptia vizuala si imaginatia la un moment dat... fotografiez.

4 comentarii: