sâmbătă, 26 martie 2011

Concursul Naţional de Fotografie „Frânturi de clipe”

Concursul Naţional de Fotografie „Frânturi de clipe” organizat de Grupul Şcolar Sanitar „Antim Ivireanul” din Rm. Vâlcea şi aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu toate că se află la prima ediţie, a reuşit să trezească interesul elevilor pasionaţi de arta fotografică din întreaga ţară.
Astfel au fost înscrise în concurs 800 de fotografii – primite de la elevii din învăţământul liceal şi gimnazial - din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş şi Vâlcea.
Dat fiind numărul foarte mare de fotografii juriul - format din Ioan Ciobotaru, dr. Trestian Găvănescu, Cătălina Flăminzeanu - de la Fotoclubul Floarea de Colţ, fotograful Cely Bălan, actriţa Mădălina Floroaica de la Teatrul Municipal „Ariel”, insp. activităţi educative Vlăduţ Dumitru şi reprezentantul Consiliului Elevilor de la Grupul Şcolar Sanitar „Antim Ivireanul” - a decis o etapă de prejurizare. Lucrările foto rămase în concurs urmând a fi expuse la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Râmnicu-Vâlcea în perioada 25 martie – 4 aprilie 2011. În prima zi a expoziţiei, vineri 25 martie 2011, la ora 16, va avea loc jurizarea finală. Secţiunile din care juriul va alege câştigătorii sunt: mediul rural, mediul urban, portret, peisaj, reportaj, macrofotografie, colaj foto, alb-negru, prelucrări foto digitale şi eveniment. Se vor acorda pentru fiecare secţiune din concurs trei premii (I, II, III), menţiuni şi premii speciale. Toţi elevii participanţi la concurs şi, de asemena, cadrele didactice coordonatoare vor primi diplome de participare.

Pentru transparenţă şi corectitudinea jurizării, toate fotografiile înscrise în concurs vor fi postate pe site-ul concursului. Coordonatorul acestui proiect este prof. Antonela Predescu, iar din echipa de implementare mai fac parte dir. Sima Niculina, dir. adj. Liliana Marcu, prof. Laurenţiu Badea, Daniel Adam, Butoi Gheorghe, Paula Fîrtăţescu, Uţă Traian, Petrovici Marcela şi Simona Gîrban.

Partenerii Concursul Naţional de Fotografie „Frânturi de clipe” sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Casa Corpului Didactic Vâlcea, Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”, Muzeul de Artă, publicaţiile Curierul de Râmnic, Impact Real şi Curierul de Vâlcea, precum şi Primăria Râmnicu-Vâlcea care va sprijini financiar premierea participanţilor.

Text preluat din publicaţia Curierul de Râmnic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu