luni, 8 martie 2010

Las Vegas

Geometrie


O propunere pentru tema arhitectura

duminică, 7 martie 2010

Prima temă lucrativă internă a fotoclubului: "arhitectură"

Consider binevenită această provocare iniţiată de domnul Cătălin Colniceanu ("măcar o dată pe lună să alegem o temă principală de atacat d.p.d.v. fotografic").

Tema de luna aceasta -- rezultată din dialogul final de vineri seara, dintre domnul Ioan Ciobotaru şi domnul Cătălin Colniceanu -- este una grea şi surprinzătoare pentru mine. (O temă în care ştiu că nu mă pot compara cu membrii experimentaţi ai fotoclubului).


Dar iată încercările microechipei noastre (Anca şi Mircea):

• Începe Anca, cu trei imagini:


• Şi Mircea, trei imagini:

sâmbătă, 6 martie 2010

Întâlnirea de aseară, 5 martie 2010

Am convocat şedinţa de ieri pentru a clarifica un pic situaţia fotoclubului şi pentru a discuta un set de reguli care să ne guverneze viitoarele activităţi. A fost o întâlnire extrem de utilă şi s-a discutat punctual şi eficient. Am adoptat regulamentul, care fiind un document intern, nu îl voi publica pe acest blog. Regulamentul se află la domnul Ciobotaru şi poate fi cerut de fiecare membru al fotoclubului prin trimiterea unui e-mail cu această solicitare pe adresa de mail a fotoclubului. În felul acesta, putem actualiza şi lista de e-mailuri ale membrilor fotoclubului.

De asemenea, s-au făcut şi câteva modificări în conducerea Fotoclubului. Astfel, am dat curs dorinţei domnului Trestian Găvănescu de a deveni Preşedinte de Onoare al Fotoclubului, Ioan Ciobotaru este de ieri Preşedintele Fotoclubului, fiind sprijinit în mod direct de Consiliul Director, compus din Zaharia Dumitru, Cătălin Colniceanu şi Eugen Belivac.

O mică restanţă de la vernisajul expoziţiei de la Mall.

Flimarea făcută de Laurenţiu Bănuţ la vernisaj:



vineri, 5 martie 2010

Fotoclub fotoclub, dar unde sunt fotografiile?

:) Avand in vedere ca facem parte dintr-un fotoclub care uimitor sau nu are ca obiect principal de activitate fotografia facuta din pasiune, stau si ma intreb unde sunt fotografiile? :) Ma pun in locul celor care intra pe blog din curiozitate si descopar ca nu este nimic interesant de citit sau vizionat pe aici. Oups!

Asadar si prin urmare vin cu urmatoarea propunere: macar o data pe luna sa alegem o tema principala de atacat dpdv fotografic si sa postam aici "capodoperele" fiecaruia. Motiv sa mai invatzam unii de la altii (in urma comentariilor constructive fireste) si sa aratam si eventualului public privitor precum si sotiilor, prietenelor, amantelor si cui mai vreti voi :D ca nu ne intalnim doar de dragul de a ne intalni.

Si cum tot s-a anuntzat concursul cu subiectul Europa propun prima tema: arhitectura - un subiect la indemana oricui. Asteptam aici chiar inainte de a expune fotografiile exemple edificatoare ale maestrilor care isi desfasoara activitatea fotografica in domeniu, exemple sub forma de linkuri pline de invatzaturi.

Ma apuc sa sap... sau nu? :)

Putea fi şi mai bine?

"Nemulţumirea este o premisă a progresului..."
[ întrebarea din titlu se referă la fotografie ]

miercuri, 3 martie 2010

Ultimele "noutăţi"

Bilanţul vânzărilor de fotografii ale expoziţiei "Din suflet, pentru suflet" este următorul: Mircea Băduţ - 1 fotografie, Eugeniu Belivac - 6 fotografii, Ioan Ciobotaru - 3 fotografii, Cătălin Colniceanu - 1 fotografie, Trestian Găvănescu - 3 fotografii, Cristian Lăzărescu - 1 fotografie (2 fotografii rezervate), Siţa Lixandru - 1 fotografie, Cătălin Nimigeanu - 1 fotografie, Claudiu Niţă - 4 fotografii (4 exemplare din fotografia cu câinii, de departe cea mai de succes fotografie, din punct de vedere al vânzărilor), Gabriel Ungureanu - 3 fotografii. Total: 24 fotografii vândute şi încă 2 rezervate.

Au fost însă şi câteva "probleme" organizatorice, care se cer rezolvate cât se poate de repede. De aceea, vă propun suspendarea activităţilor care ţin de viitoare expoziţii ori de primirea de noi membri până la elaborarea unui regulament al cărui scop este de a ne îmbunătăţi nouă activitatea. De asemenea, trebuie ca fiecare dintre membri să îşi analizeze poziţia faţă de fotoclub şi să decidă dacă doreşte participarea în cadrul acţiunilor fotoclubului. Vă rog frumos să faceţi propuneri pentru o viitoare întâlnire, rugămintea mea fiind să încercăm o întâlnire vineri seara ori sâmbătă după amiaza.

[Editare, 5 martie, Eugen Belivac] ÎNTÂLNIREA PENTRU STABILIREA REGULAMENTULUI VA AVEA LOC ASTĂZI, VINERI, 5 MARTIE, ORA 18.00, LA SEDIUL IRINA IMPEX.  NU VA DURA MULT, ÎN MAXIM 1 ORĂ VA TREBUI SĂ TERMINĂM REGULAMENTUL. DECI, NE VEDEM DISEARĂ!